„Rolul Aradului în realizarea Marii Uniri”, simpozion internaţional în organizarea UVVG

0
13

Pentru a marca cei 155 de ani de la naşterea lui Vasile Goldiş, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, care îi poartă numele, a organizat pe 27 noiembrie, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei, un simpozion internaţional, având ca temă „Rolul Aradului în realizarea Marii Uniri”, ocazie cu care a fost lansată şi o carte pe această temă, semnată de istoricii Marius Grec, Sorin Bulboacă şi Stelian Boia.

La lucrări au participat Arhiepiscopul Timotei Seviciu, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG, istorici, cadre didactice, studenţi.

„Comunitatea noastră academică aduce un omagiu la 155 de ani de la naşterea lui Vasile Goldiş, celui pe care noi îl considerăm- aşa cum spunea Octavian Goga- părintele naţiunii româneşti. Ceea ce a realizat Vasile Goldiş- ideologul Marii Uniri- este deschiderea unei pagini de glorie pentru poporul român. Înţelegem să educăm studenţii noştri în acest fel, ca această manifestare patriotică să poată fi simţită de ei ca un omagiu pe care îl aducem marelui erou naţional. Aici, la Arad- şi nu trebuie să uităm niciodată- au fost plămădite principalele idei ale Marii Uniri. Aici, la Arad, s-a născut ideea ca regiunile intracarpatice şi transcarpatice să se unească în primul stat unitar român”, a declarat prof. univ. dr Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

1918, un an miraculos”

„Anul 1918 a fost un an miraculos pentru România. Gândindu-ne ce a fost anul 1917, apoi greutăţile din primăvara anului 1918, mulţi oameni au interpretat ca o minune ce s-a întâmplat la finalul anului 1919 şi, evident, până în 1922. Dar noi, cei care trăim aici şi ştim implicarea Aradului, nu putem afirma faptul că anul 1918 a fost un miracol, ci a fost o etapă de împlinire a muncii unor oameni care au crezut în idealurile naţionale”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

Aradul trebuie să intre în conştiinţa naţională”

Şi pentru că rolul Aradului în realizarea Marii Unirii este deosebit de important, la acest simpozion a fost lansată şi o carte, pe această temă, semnată de istoricii Marius Ioan Grec, Sorin Bulboacă şi Stelean Ioan Boia şi care este o perspectivă cronologică. „S-a născut dintr-o idee a colegilor şi anume ideea pe care o susţinea Vasile Goldiş imediat după Marea Unire şi anume că Aradul trebuie să intre în conştiinţa naţională, a tuturor românilor printr-un monument care să fie dedicat tuturor celor care, de-a lungul timpului, au militat pentru România întregită. De altfel, la iniţiativa Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, respectiv prin glasul preşedintelui universităţii, s-a înfiinţat o asociaţie pentru ridicarea Monumentului Marii Uniri”, a subliniat unul dintre autorii volumului, Marius Grec, director al Muzeului Memorial Vasile Goldiş din Arad.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here